a.e.i.o.u
Happy Hours
Brasov
Pentru pasionaţi şi cunoscători, în 2 şi 3 octombrie, se anunţă o competiţie Mountain Bike, în Valea Crişului, foarte aproape de Braşov. Traseul este format din 31 de km – hobby şi 51 km – maraton în toată regula!
Cluj
Cele mai bune formaţii de rock şi hip-hop se reunesc pe aceeaşi scenă, într-un singur weekend, la Ursus Cluj Fest. Printre cei aşteptaţi: Paraziţii, Holograf, Şuie Paparude, Viţa de Vie, Zdob şi Zdub. Intrarea este liberă.
Sibiu
Unul dintre cei mai căutați autori la Festivalul de astă-vară, Matei Vișniec, își vede Femeia ca un câmp de luptă în războiul din Bosnia pusă în scenă de Anca Bradu. Premiera spectacolului va avea loc sâmbătă, 2 octombrie.
Timisoara
Se împlinesc 25 de ani de la primul concert din Peştera Româneşti, prilej pentru aniversarea de duminică, 4 octombrie, cu Orchestra simfonică şi Corul „Ion Românu“ ale Filarmonicii Banatul din Timişoara, împreună cu solista Alexandra Guţu.
Tirgu Mures
Campionatul de Improvizaţie, un „meci“ cu aproape două ore de haz, în care actorii joacă şi se joacă între ei, fără niciun scenariu, este condus, de fapt, după placul publicului. La Teatrul Naţional, Sala Mică, vineri, 1 octombrie, de la ora 21.00.
&Co
O bază de date pentru arta furată în timpul Holocaustului
Peste 20.000 de lucrări se estimează că le-ar fi fost luate cu forţa familiilor de evrei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. O nouă resursă online, care-şi propune recuperarea sau...
Orgiile şi sângele albastru nu dau bine la muzeu
Expoziţia retrospectivă a duo-ului de artişti danezi Surrend, care trebuia să se deschidă luna aceasta, la Muzeul Danez al Posterelor, a fost anulată din cauza unui afiş în care...
Ce au în comun viaţa amoroasă şi Ikea
Cercetătoarea în design Ayca Cakmali susţine, într-o conferinţă recentă, că alegelea unui partener semănă foarte mult cu alegerea unui obiect de mobilier. Criteriile după care ne alegem un...
Simpsonii şi Banksy îşi unesc forţele
Simpsonii şi Banksy îşi unesc forţele. Cel mai nou episod al serialului Familia Simpson, considerat unul dintre cele mai bine păstrate secrete din televiziune, îl are pe generic pe celebrul...
Capela Sixtină, mai aproape de neuro-ştiinţe
O nouă interpretare a frescelor realizate de Michelangelo la Capela Sixtină demonstrează că imaginea lui Dumnezeu face parte dintr-o „meta-imagine“ a creierului uman, cuprinsă în pictură....
Cover story
Reportaj
Comentarii
Tendinte / Profit
Football&More
Dolce cabana
Satul Global
Fictiune




