Democraţia costumului de baie

de Gabriela Pentelescu

Caragiale-i peste tot, indiferent dacă personajele contemporane glăsuiesc în română sau în italiană.

Pe Conu’ Leonida l-am întâlnit pe malul Adriaticii, în Abruzzo, întins pe-un şezlong, alături de inocenta-i consoartă, căreia îi citea în fiecare dimineaţă ştirile din ziar. Principiul în funcţie de care alegea textele era unul singur: Berlusconi. Pentru a se apropia cât mai mult de adevăr, alterna „Corriere della Sera“ cu „La Repubblica“. Iniţial, lectura era relativ intimă, adică i se adresa doar soţiei. Iremediabil, răspunsul era: davvero („într-adevăr“, „pe bune“), pronunţat pe un ton ce exprima fie plictiseala, fie dezamăgirea, în funcţie de context. O reacţie coerentă, dar profund nesatisfăcătoare, motiv pentru care vecinii de şezlong intrau în joc. Care întrebat, care nu. Curentul de opinie era vădit antiberlusconian. Când rar se hazarda cineva să-i găsească mult-hulitului măcar un merit, neinspiratul interlocutor era redus la tăcere. Slipul în dungi şi costumul de baie deveneau, pe nesimţite, armuri de neclintit. Musai trebuie precizat că pe Conu’ nostru îl cheama signor Messina, un pensionar care acum mai bine de cinzeci de ani a lăsat Sicilia pentru a se muta la Milano. Se bucura de anuala vacanţă la mare, după ce toată viaţa a fost meşter în construcţii. Zice că el le-a construit casele celor din nord, deşi aceştia din „emigrant meridional“ nu l-au scos ani buni. Acu’ e integrat, vorbeşte cu accent milanez şi combate la greu când citeşte despre imigranţi, străinii ce astăzi iau locul pălmaşilor care, pe vremuri, abandonau sudul sărac al Italiei. Signor Messina crede că legile lui Berlusconi îi penalizează pe imigranţii cinstiţi. „Da’, parcă vin aici prea mulţi, aşa-i, Gabriela?“ – mi se cere opinia de român, efemer vecin de şezlong. Las originalitatea deoparte şi încep pe-un ton dilematic, uşor polemic: Davvero?.

Voturi: 5.0 din 5. 1 voturi.