Izgonirea ţiganilor din Paradis

de Vasile Dâncu

Cu o acoperire mediatică europeană, ţiganii români sunt luaţi în grupuri şi deportaţi în România. Luaţi pe sus de poliţie, li se bagă 300 de euro în buzunar şi presa este anunţată că sunt repatrieri voluntare. Ce lipseşte însă, din tot acest spectacol mediatic, este atitudinea corectă faţă de romi, şi mai ales exprimarea ei publică. În faţa deportării masive a comunităţilor de romi nu mă aştept să reacţioneze ţările occidentale, m-am aşteptat ca recţia să vină de la noi. Nu credeam să văd atâta laşitate şi atâta dezinteres în faţa dramei unora dintre semenii noştri.

Romii nu sunt pe placul nostru. Sunt refractari la educaţie şi la civilizaţie, ne fac un deserviciu de imagine. Sunt o problemă pentru România, acum şi pentru Europa, dar ei trăiesc o tragedie. Marea dramă a romilor este faptul că sunt absolut singuri pe lume. Sunt un pretext pentru organizaţiile care fac programe ipocrite de integrare, o masă de manevră pentru politicienii care le iau doar votul, o sub-clasă pentru europeni.

Ar trebui să ne educăm copiii în spiritul libertăţii, dar ce să înveţe ei din atitudinea noastră de acum? Frica este un sentiment normal pentru oameni, dar pentru comunităţi, este dezintegrator. Se tranformă în strategii de supravieţuire prin abdicarea de la valorile umanităţii. Închidem ochii la nedreptatea care li se face ţiganilor, pentru că nici nouă nu ne sunt simpatici. Apoi, nu ne pasă de pensionari, pentru că suntem încă tineri, nu ne pasă de ţăranii uitaţi prin satele depopulate, pentru că suntem trăitori la oraş. Nedreptăţile încep să ni se pară normale, atâta timp cât nu ne ating pe noi, le putem boteza savant ca meritocraţie sau competiţie socială. Nu observăm că, pe zi ce trece, rămânem tot mai singuri – copaci fără pădure, cum spunea un poet. Când va veni rândul nostru să fim anulaţi, cei care ar fi putut să ne sprijine, vor fi deja legume sociale, tremurând de spaimă în propria lor cochilie.

Insensibili, fără a mai putea simţi compasiune sau solidaritate, devenim păpuşi fără viaţă, iar celor care ne vor mâna, în viitor, ca pe turme, păpuşarilor politicii, le va fi tot mai uşor. Nu mai este mult, România este deja ţara care nu mai ştie să spună NU.

Voturi: 5.0 din 5. 4 voturi.