Mâncare, băutură, distracţie

de Cătălin Ștefănescu

Pe la opt jumate, deja e întuneric. Zilele și nopțile cu călduri sinistre, cu străzi pustii și cu locuri de parcare libere s-au dus. Compatrioții care n-au de ales și locuiesc în țară s-au întors din concedii. Ăia care muncesc pe-afară și-au văzut rudele și-au plecat înapoi, la treabă. Alte câteva sute au venit în concediu plătit de Guvernul francez, stau un pic la odihnă și pleacă din nou. Adevărul e că cine știe când mai prinzi așa baftă, să te trimită francezii în vacanță, pe banii lor. În ciuda eforturilor domnului Boc și ale doamnei Udrea, care s-au străduit cât au putut să ne facă, măcar o dată, să mergem pe jos până la Voroneț, să mâncăm sănătos, adică pesmeți, și să dormim sub cerul liber, noi tot la Ibiza ne-am făcut concediul. În semn de protest față de măsurile extrem de inspirate și hotărâte ale Guvernului, am mai scos câteva bancuri bune, am mai schimbat câteva mii de euro și ne-am văzut de programul obișnuit. Vacanțe exotice, mașini pe care nemții le văd doar la televizor, redecorarea caselor, cumpărarea unor vile în Spania, activități modeste, puținul pe care îl mai putem face pe criza asta cumplită. Acum, străzile sunt pline, pas de mai găsim un loc de parcare până la anul, începem iar să ne înjurăm în trafic, să ne scuipăm pe stradă, să ne frigem câte un pumn în freză când ne războim la serviciu. De fapt, ce s-o mai lungesc, revenim, cu scârba pe care o iubim atât de profund, la viețile noastre normale, de oameni supuși tiraniei vremurilor. Adică, mai fentăm un pic istoria, mai punem mâna, accidental, niznai, pe curul unei domnișoare eleve, în tramvai, mai furăm un portofel, mai dăm în gât un coleg, mai facem un blat la fotbal, chestiile astea mici, care dau savoare vieții. Pe urmă, în serile ploioase ale toamnei, în fața șemineului cu trunchiuri de fontă și flacără blândă, de gaz, spargem niște semințe și dăm drumul la televizor. Încep marile meciuri, tocșourile, emisiunile poporului, începe adevărata muncă. Ce alegi? Unde te oprești? Cu cine ții? Efortul ăsta cumplit, munca asta grea, povara asta din ce în ce mai greu de purtat, țin până la anul, în vară. Când toată lumea zice că o să fie mai rău. S-ar prea putea ca unii dintre noi să fie puși în situația de a zice mersi dacă apucă să meargă, măcar trei săptămâni, pe plajele alea sordide din Filipine.

Voturi: 5.0 din 5. 2 voturi.