Mission: Impossible

de Cătălin Ştefănescu

Misiunea cuiva care vrea să ne ajute e cumplit de grea. Treaba asta s-a dovedit, în nenumărate rânduri, din ’90 încoace. S-au găsit, prin toată lumea asta, de-a lungul anilor, j’demii de naivi care au avut ideea proastă de a încerca să le facă un bine românilor. Cei mai mulţi dintre ei s-au ales cu capetele sparte de zidul milenar al demnităţii noastre. Scenariul e simplu şi se repetă, ca la balamuc, de douăzeci de ani. Vine Fraierul p’aici. Găseşte o comunitate care trăieşte în sărăcie lucie şi mizerie de coşmar. Prostălăul se emoţionează şi vrea să dea o mână de ajutor. Ai noştri, ca brazii, încep să se plângă şi să povestească despre cât sunt ei de sărmani şi de oprimaţi. Blegul pune botul şi începe să vină cu hoarde de fraieri care vor, la rândul lor, să facă minuni prin părţile astea de lume. Cam ăsta e momentul în care apare diva absolută a marelui spectacol, care e felul nostru de a fi. Măreaţa noastră demnitate. Dintr-o dată, coşcoveala se îndreaptă de spate, ia un aer impunător, îşi drege glasul de operetă şi spune: „Domne, noi nu suntem indieni sau animale de la grădina zoologică. Noi suntem o naţiune veche. Istoria voastră era la pantaloni scurţi când noi ne băteam cu turcii. Nu tre’ să vină nimeni să ne înveţe pe noi. Nu suntem la mila nimănui. Şi n-avem nevoie de nimic. Nu ne-au făcut pe noi ajutoarele şi vitaminele voastre expirate.“ Fraierii care vor să dea o mână de ajutor rămân mască. Omul care cerea compasiune aseară, devine, dimineaţa, altcineva. Nu mai are nevoie de nimic şi e jignit că cineva vrea să-i facă un bine. Când vede că Prostălăul e descumpănit şi nu mai ştie cum să pună problema, să nu cumva să lezeze demnitatea daco-romană, al nostru revine la sentimente mai bune. Îl bate pe umăr pe naivul care nu mai înţelege nimic, şi-i face o listă cu ce i-ar trebui lui, pe la casa omului, nu căcaturile pe care le-a adus el, prostul cu intenţii bune. Fraierul mai face un efort şi încearcă să explice că el a venit să ne înveţe cum ne putem ajuta singuri. Cum am putea să începem să facem măcar un pic de curăţenie, să scăpăm, măcar o zi, de mizeria în care trăim. Dar noi nu-l auzim. Suntem ocupaţi. Îi facem lista cu ce tre’ să ne cumpere când vine data viitoare.

Voturi: 5.0 din 5. 4 voturi.