a.e.i.o.u
Happy Hours
Brasov
Pentru pasionaţi şi cunoscători, în 2 şi 3 octombrie, se anunţă o competiţie Mountain Bike, în Valea Crişului, foarte aproape de Braşov. Traseul este format din 31 de km – hobby şi 51 km – maraton în toată regula!
Cluj
Cele mai bune formaţii de rock şi hip-hop se reunesc pe aceeaşi scenă, într-un singur weekend, la Ursus Cluj Fest. Printre cei aşteptaţi: Paraziţii, Holograf, Şuie Paparude, Viţa de Vie, Zdob şi Zdub. Intrarea este liberă.
Sibiu
Unul dintre cei mai căutați autori la Festivalul de astă-vară, Matei Vișniec, își vede Femeia ca un câmp de luptă în războiul din Bosnia pusă în scenă de Anca Bradu. Premiera spectacolului va avea loc sâmbătă, 2 octombrie.
Timisoara
Se împlinesc 25 de ani de la primul concert din Peştera Româneşti, prilej pentru aniversarea de duminică, 4 octombrie, cu Orchestra simfonică şi Corul „Ion Românu“ ale Filarmonicii Banatul din Timişoara, împreună cu solista Alexandra Guţu.
Tirgu Mures
Campionatul de Improvizaţie, un „meci“ cu aproape două ore de haz, în care actorii joacă şi se joacă între ei, fără niciun scenariu, este condus, de fapt, după placul publicului. La Teatrul Naţional, Sala Mică, vineri, 1 octombrie, de la ora 21.00.
Pisi power
de Costi Rogozanu
Un cuvânt cu o forţă devastatoare, care ocupă în fiecare zi hălci întregi de sens. Ăsta e şi pericolul cu lexemele prea puternice: ţi se pare că sunt de ajuns câteva sunete pentru a acoperi o bucată imensă de lume.
E ca o oglindă care prinde realitatea cu totul de pe marginea drumului. „E o pisi“ sau „e un pisi“ – anunţă unii. Şi cu asta, au impresia că au spus totul, împreună cu tot dispreţul, băşcălia implicite.
Pisi a fost, imediat după sensul original de alint pentru pisicuţele (animale) din jurul casei, o particulă din universul enorm al bestiarului familial-amoros. Puiuţ, pui, pitulice, pisicuţă, pisi, păsărică, iepuraş, fluturaş, greieraş, gîndăcel, vulpiţă, răţuşcă, urs şi cîte altele, le ştiţi pe toate. Amorezii se fixează asupra unui apelativ: adică există cupluri „pui“, alte cupluri „puiuţ“, altele „greieraş“. Pisi însă, a părăsit paradigma de ceva timp, lucrează în stil mare. Mai întâi a fost identificat ca un cuvânt de cod între „fetele şi băieţii de discotecă“, să le spunem aşa. Cel puţin din afară, lucrurile se văd destul de simplu: tipele care au prea multă grijă de ele, se îmbracă sclipicios, îşi doresc să pătrundă în showbiz îşi spun între ele pisi. Calificativul a devenit clişeu în toate emisiunile de umor de la televizor – deci, poate să nu fie neapărat aşa, sensul cuvântului a fost deja stabilit cu forţa.
Peiorativ, pisi a avut o ascensiune rapidă fiind paronimic cu piţi, de la „piţipoancă“, deja analizat în rubrica noastră. Aşa s-a ajuns la fraza invocată mai sus: „uite o pisi“ desemnează „uite o tipă mişto, dar cam stridentă şi la care probabil n-am acces, pentru că n-am bani şi maşină scumpă“. Prin extensie voit indiferentă la gen, pisi pot fi bărbaţii prea cocheţi, prea gelaţi, prea puşi pe clubbing. Următorul pas a fost scoaterea glumeaţă a lui pisi şi din zona strâmtă a băşcăliei. A reajuns cu forţe proaspete în anturajul glumeţ-familiar: pisi îşi pot zice doi tipi care se simpatizează, două tipe care nu sunt neapărat clubber-iţe înrăite sau chiar un tip şi o tipă care sunt prieteni la cataramă. Avem astfel, o frumoasă metamorfoză a unui cuvânt al contextelor dispreţuitoare într-o probă de afecţiune hâtră.
Această ultimă transformare dă o ultimă şansă acestui cuvânt cu răspândire necontrolată. În variantă peiorativă, pisi tindea să suplinească tot sexismul glumelor proaste în general. Aşa cum într-un banc prost orice femeie e o piţipoancă, la fel poate deveni o pisi. Nu întâmplător, în varianta televizată, pisi a rămas la acest nivel sărac de sens. Iau, spre exemplu, un articol de pe un site intitulat modest smartwoman – iar prima tentaţie a acestui gen de site este să ridiculizeze categoria pisi feminină –, raţiunea femeilor deştepte de a fi, se pare. Titlul articolului: Cu pisi în natură. Drumeţie la munte cu poşetuţa roz sub braţ şi săndăluţe în picioare. Ideea aţi prins-o probabil deja, este despre acele fete care se îmbracă neadecvat. Ok, dar nu ne-am plictisit să râdem de această situaţie?
Aşa am ajuns, dintr-un soi de protest vesel, să-mi spun cu un prieten pisi. „Ce faci, pisi?“ „Pisi, hai la o bere!“ „Eşti bine, pisi?“ Lumea e mai caldă când ironia nu e clişeistică. Atunci când un tip sau o tipă te enervează este foarte important să nu tratezi situaţia în locuri comune. Iar când un tip/o tipă ţi-s dragi, culmea e că s-ar putea ca fetele alea cu unghii lungi şi tocuri înalte să aibă cea mai mare dreptate din lume: pisi îţi vine natural pe buze. Îmi plac oamenii care pronunţă pisi fără încordare, fără să se ia prea în serios. Pentru că, să nu uităm, it’s just „pisi“. Pisi power.
Comenteaza
Cover story
Reportaj
Comentarii
Tendinte / Profit
Football&More
Dolce cabana
Satul Global
Fictiune





