Emil Hurezeanu: Zilele Babei
Marius Cosmeanu: SOV, piratul
Cătălin Ștefănescu: Anii nu aduc fericirea
Costi Rogozanu: Suntem sau nu suntem?
Alexandra Bădicioiu: Ei ştiu ce vor de la magazin
Corina Bernic: Lumi senine cu feline
Alina Purcaru: Filmul bate tot
Mihai Pârlea: …este în concediu

Happy Hours

Brasov

Hobby de 31 de km

Pentru pasionaţi şi cunoscători, în 2 şi 3 octombrie, se anunţă o competiţie Mountain Bike, în Valea Crişului, foarte aproape de Braşov. Traseul este format din 31 de km – hobby şi 51 km – maraton în toată regula!

Cluj

Două zile de muzică gratis,

Cele mai bune formaţii de rock şi hip-hop se reunesc pe aceeaşi scenă, într-un singur weekend, la Ursus Cluj Fest. Printre cei aşteptaţi: Paraziţii, Holograf, Şuie Paparude, Viţa de Vie, Zdob şi Zdub. Intrarea este liberă.

Sibiu

Vişniec revine

Unul dintre cei mai căutați autori la Festivalul de astă-vară, Matei Vișniec, își vede Femeia ca un câmp de luptă în războiul din Bosnia pusă în scenă de Anca Bradu. Premiera spectacolului va avea loc sâmbătă, 2 octombrie.

Timisoara

Aniversare în peșteră

Se împlinesc 25 de ani de la primul concert din Peştera Româneşti, prilej pentru aniversarea de duminică, 4 octombrie, cu Orchestra simfonică şi Corul „Ion Românu“ ale Filarmonicii Banatul din Timişoara, împreună cu solista Alexandra Guţu.

Tirgu Mures

Fără scenariu

Campionatul de Improvizaţie, un „meci“ cu aproape două ore de haz, în care actorii joacă şi se joacă între ei, fără niciun scenariu, este condus, de fapt, după placul publicului. La Teatrul Naţional, Sala Mică, vineri, 1 octombrie, de la ora 21.00.

Târgu Mureş: Evenimentele săptămânii 27 august - 2 septembrie

27 august 2010
Categoria: Happy hours

FESTIVAL
Peninsula Rules
Chiar dacă s-ar putea să ne repetăm, Festivalul Peninsula, după un an de aşteptare, s-a întors la Târgu Mureş. Concertele rock, programate pe Weekend Main Stage, vor fi completate de cele de muzică alternativă, electronică şi de alte genuri care au pătruns în ultimii ani pe piaţă. The Rasmus, Gorillaz Sound System, Phoenix, Omega, Zdob şi Zdub, Tankcsapda şi Korn sunt capetele de afiş pentru serile de 27, 28 şi 29 august. Detalii despre programul complet, pe www.peninsula.ro.

CONCERT
Rock în J&B
Binecunoscura artistă ungară Keresztes Ildiko va aduce parfumul Budapestei într-un concert live, pe care îl va susţine pe scena din clubul Jazz & Blues (str. Sinaia nr.3). Seara va fi completată de un recital al veteranei trupe rock târgumureşene Defender. Concertul va avea loc marţi, 31 august, de la ora 21.00.
În acorduri finale
A cincea ediţie a Festivalului Internaţional de Chitară Clasică, organizat de Asociaţia Harmonia Cordis, îşi închide vineri, 27 august, porţile. Sub bagheta dirijorului Cesa Goje Mihaela, chitaristul Ionuţ Dumitrescu şi duo-ul Katrin Klingeberg-Sebastian Montes vor susţine ultimul recital, acompaniaţi de orchestra Filarmonicii de Stat. Concertul va avea loc în Sala Mare a Palatului Culturii, începând cu ora 19.00. Intrarea este liberă.

FILME
TIFF la Peninsula
Dacă aţi ratat festivalul de film de la Cluj-Napoca din acest an, binecunoscutul TIFF, puteţi vedea peliculele prezentate la Festivalul Peninsula. Timp de patru zile, între 26 şi 29 august, începând cu ora 12.00, cinefilii sunt aşteptaţi la TIFF Movie Tent sau în aer liber, să vizioneze proiecţiile unor filme precum Altiplano, Navidad, Silencium, Cinematograf de provincie, Satul care se scufundă, Il Divo, Caravana cinematografică, Fiii Cubei, Zift, Firul Ariadnei sau Angajatul.
Shrek pentru totdeauna
După ce te-ai luptat cu un dragon malefic, ai salvat o prinţesă frumoasă, dar şi regatul socrilor tăi, ce mai poţi tu să faci, ca un căpcăun adevărat ce eşti? Păi, dacă te cheamă Shrek, ce altceva, decât să ajungi un soţ cuminte şi devreme acasă. În loc să mai bage în sperieţi sătenii, aşa cum avea obiceiul, Shrek se mulţumeşte acum să dea autografe pe furcile acestora. Cinema Arta, de la 16.30, 19.00, 21.30. Joi, 2 septembrie, spectacolele sunt doar de la 16.30 şi 19.00. Preţul unui bilet întreg este 8 lei, iar cu reducere – 6 lei.
TEATRU
De la one-man show, la parodie
Nici în acest an, teatrul nu lipseşte de la Peninsula. Pornind de la romanul De veghe în lanul de secară, de J.D. Salinger, regizorul spectacolului îl aduce în prim-plan pe actorul Kolcsár József şi pe un Holden Caulfield care a depăşit anii adolescenţei, dar adult fiind, pare neschimbat. Drum Up, cu Orlando Petriceanu, Adrian Nour şi Mihai Axinte – spun organizatorii – este „show-ul perfect pentru o seară de neuitat alături de cei dragi. Un show exploziv, plin de umor şi limbaje artistice: percuţie, teatru, step, pantomimă, improvizaţie, muzică, parodie. Un show care  începe cu trei oameni şi se termină cu o scenă plină de oameni“. Pentru ultima zi de festival, Teatrul de Stat Maghiar din Cluj-Napoca se prezintă pe scenă cu piesa Pietre în buzunar (regia: Keresztes Attila), despre un sătuc irlandez tulburat de sosirea unei echipe de filmare de la Hollywood.

UMOR
Port.ro, responsabil cu umorul
Anul acesta, la Peninsula, în materie de umor se poartă stand-up comedy. Tibi Neuronu, alias Stavar Tiberiu, Radu Isac şi Cristian Dumitru vor fi responsabili de vineri, 27 august, până duminică, 29 august, de buna dispoziţie a peninsularilor care gustă acest gen de umor.

EXPOZIŢII
În vizită
Până în 3 septembrie inclusiv, artiştii interesaţi de creaţiile colegilor lor sătmăreni, dar şi publicul amator sunt invitaţi să viziteze expoziţia de la Sala Unirea, a Asociaţiei Artiştilor Plastici Mureş.

 

Voturi: 1.0 din 5. 1 voturi.

Comenteaza


Sumarul editiei ofCorso - print

Reportaj

 

in ofcorso.ro

Malaxor

NOVA TV

Recomandari