a.e.i.o.u
Happy Hours
Brasov
Pentru pasionaţi şi cunoscători, în 2 şi 3 octombrie, se anunţă o competiţie Mountain Bike, în Valea Crişului, foarte aproape de Braşov. Traseul este format din 31 de km – hobby şi 51 km – maraton în toată regula!
Cluj
Cele mai bune formaţii de rock şi hip-hop se reunesc pe aceeaşi scenă, într-un singur weekend, la Ursus Cluj Fest. Printre cei aşteptaţi: Paraziţii, Holograf, Şuie Paparude, Viţa de Vie, Zdob şi Zdub. Intrarea este liberă.
Sibiu
Unul dintre cei mai căutați autori la Festivalul de astă-vară, Matei Vișniec, își vede Femeia ca un câmp de luptă în războiul din Bosnia pusă în scenă de Anca Bradu. Premiera spectacolului va avea loc sâmbătă, 2 octombrie.
Timisoara
Se împlinesc 25 de ani de la primul concert din Peştera Româneşti, prilej pentru aniversarea de duminică, 4 octombrie, cu Orchestra simfonică şi Corul „Ion Românu“ ale Filarmonicii Banatul din Timişoara, împreună cu solista Alexandra Guţu.
Tirgu Mures
Campionatul de Improvizaţie, un „meci“ cu aproape două ore de haz, în care actorii joacă şi se joacă între ei, fără niciun scenariu, este condus, de fapt, după placul publicului. La Teatrul Naţional, Sala Mică, vineri, 1 octombrie, de la ora 21.00.
Interviu
The Original Copy: fotografia şi sculptura în oglinzi paralele
Andra Matzal Până la începutul lui noiembrie, la Museum of Modern Art (MoMA) din New York, expoziţia The Original Copy, în care curatorul Roxana Marcoci a gândit o istorie la dublu a...
Doru Radosav: „Nu poţi cumpăra toate cărţile care apar, dar merită încercat“
Bănăţean la origini, Doru Radosav a ajuns la Cluj în 1969, ca student la Facultatea de Istorie şi Filosofie, pe care a terminat-o şef de promoţie. După o perioadă petrecută pe meleaguri...
Ascultă-l pe Sepi, că-i metronom, în fras!
A desenat mii de femei, de toate naţiile, dar „nu e o chestiune sexuală“. După culori şi forme, Valeriu Sepi este dependent de cifre, de semnificaţii şi de căldură umană. O spune chiar el,...
Matei Vişniec: „Până în 1989, capitalismul avea puţină ruşine, puţină frică de adversar“
Matei Vişniec este un poet şi dramaturg român, născut la Rădăuţi, judeţul Suceava, care trăieşte acum în Franţa. Aşa ar suna o definiţie scurtă a celui care îşi va lansa, în luna noiembrie,...
Jack Cole: „Peste o dependenţă poţi trece, nu şi peste o condamnare“
Cosmin PopanFost poliţist sub acoperire timp de 14 ani, în cadrul Biroului Narcotice New Jersey, Jack Cole a trecut de partea cealaltă a baricadei. Şi-a recuperat hainele civile acum 20 de...
Cover story
Reportaj
Comentarii
Tendinte / Profit
Football&More
Dolce cabana
Satul Global
Fictiune




