a.e.i.o.u
Happy Hours
Brasov
Pentru pasionaţi şi cunoscători, în 2 şi 3 octombrie, se anunţă o competiţie Mountain Bike, în Valea Crişului, foarte aproape de Braşov. Traseul este format din 31 de km – hobby şi 51 km – maraton în toată regula!
Cluj
Cele mai bune formaţii de rock şi hip-hop se reunesc pe aceeaşi scenă, într-un singur weekend, la Ursus Cluj Fest. Printre cei aşteptaţi: Paraziţii, Holograf, Şuie Paparude, Viţa de Vie, Zdob şi Zdub. Intrarea este liberă.
Sibiu
Unul dintre cei mai căutați autori la Festivalul de astă-vară, Matei Vișniec, își vede Femeia ca un câmp de luptă în războiul din Bosnia pusă în scenă de Anca Bradu. Premiera spectacolului va avea loc sâmbătă, 2 octombrie.
Timisoara
Se împlinesc 25 de ani de la primul concert din Peştera Româneşti, prilej pentru aniversarea de duminică, 4 octombrie, cu Orchestra simfonică şi Corul „Ion Românu“ ale Filarmonicii Banatul din Timişoara, împreună cu solista Alexandra Guţu.
Tirgu Mures
Campionatul de Improvizaţie, un „meci“ cu aproape două ore de haz, în care actorii joacă şi se joacă între ei, fără niciun scenariu, este condus, de fapt, după placul publicului. La Teatrul Naţional, Sala Mică, vineri, 1 octombrie, de la ora 21.00.
Life&SciTech
Fapt confirmat: „Moartea Neagră“ a avut în spate ciuma bubonică
Scheletele fosile și izvoarele istorice spun că pandemia cunoscută sub numele de „Moartea Neagră“ a vânturat jumătate din populația Europei în Evul Mediu, însă până acum, nu se știa exact...
În căutarea căștilor audio perfecte
În 1990, Comisia Internațională Electrotehnică a definit forma exactă a pavilionului urechii – standardul oficial –, pentru a le permite producătorilor să regleze performanțele acustice ale...
Cum a luptat știința cu foametea
PopSci trece în revistă câteva găselnițe ale științei împotriva subnutriției, de-a lungului timpului: în 1921, o organizație a propus mitralierea renilor din avion, pentru a hrăni întreaga...
Femeile cred că altruismul e sexy
Un studiu publicat în „British Journal of Psychology“ sugerează că unele femei sunt predispuse genetic să-și aleagă parteneri altruiști, asta după ce oamenii de știință au întrebat o serie...
Ecranele touchscreen, depozite de bacterii
Un studiu realizat tot de cercetătorii de la Universitatea din Stanford arată că dacă un virus se impregnează pe suprafața touchscreen a unui iPhone, 30% din el va ajunge pe buricele...
Iubirea chiar funcţionează ca un drog
Sentimentele intense, pasionale de iubire pot alina durerea la fel de eficient ca un calmant sau un drog ilegal precum cocaina – a observat un cercetător de la Universitatea Stanford. El și...
Mit confirmat: Fazele Lunii afectează ploaia
Indienii Zuni credeau că o Lună roşie le aduce apă, agricultorii englezi de secol XVII credeau într-o „Lună care picură“ şi le aduce ploaia, în funcţie de dispunerea ei. Acum, oamenii de...
Organele strigă după ajutor pe telefonul mobil
Grupul olandez de cercetare IMEC a dezvoltat un sistem ce transformă senzorii EKG de intensitate redusă în noduri wireless – în cadrul unei reţele aplicate corpului uman –, care transmit...
Cover story
Reportaj
Comentarii
Tendinte / Profit
Football&More
Dolce cabana
Satul Global
Fictiune




